joi, 17 aprilie 2008

Uniunea Europeană şi noile media

Flew zicea încă din 2002 că Internetul este cea mai semnificantă manifestare a noilor media - azi internetul poate face ceea ce făcea în trecut doar televiziunea. Este clar că noile media sunt “multiplicatorul” care maximizează mesajul unei organizaţii. Observăm cum jurnalismul tradiţional este din ce în ce mai îndreptat către ştiri şi informaţii on-line, în timp ce noile media permit organizaţiilor să interacţioneze mai direct cu “actorii” responsabili.

Clasa politică (atât la nivelul UE, cât şi la nivelul naţional) utilizează din ce în ce mai mult noile media pentru a-şi creşte audienţa. Dacă este să ne referim la Uniunea Europeană, încă de anul trecut lansarea domeniului YouTube - EUTube a dat un semnal că instituţiile europene doresc atingerea unei audienţe care nu e interesată de UE, un efort clar al Comisiei Europene de a fi mai aproape de cetăţenii UE. Iar când s-a costatat că cetăţenii statelor UE depăşesc 51% din cele câteva milioane de membrii ai “Second Life”, UE a decis organizarea unei ambasade digitale cu prilejul celei de-a 50-a aniversare a UE. EurActiv a realizat un dosar pe această temă încă de anul trecut, vizibil la adresa Blogs: Filling the EU's 'communication gap'?.

Comunicarea instituţională şi politică, utilizând noile media, se va intensifica în următoarele luni, în special datorită alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2009. Comisia Europeană a lansat încă din toamna lui 2007 un proiect – PINs - care are ca principal obiectiv dezvoltarea şi animarea unui website pentru a facilita schimburile de informaţii şi interactivitatea între parlamentarii europeni şi parlamentarii din Parlamentele naţionale ale celor 27 de ţări membre UE. În toamna lui 2008 se va lansa portalul Myparl.eu şi de abia aştept să văd cum se poate structura o astfel de dezbatere.

Tema noilor media, prin prisma tehnicilor de comunciare ale UE, am mai atins-o în mesaje recente, precum:
Inserţiile video în comunicarea europeană
Grupurile de interese europene şi Web 2.0
Etici şi reguli pentru social media

Mă bucur că şi în România clasa politică « intră » tot mai mult pe acest subiect. Vreau să salut dezbaterea recentă pe tema Bloggerii şi Parlamentul European şi o carte excelentă, lansată recent de Dorina Guţu despre new media în România.

Voi reveni în următoarele mesaje cu o explicaţie – din interiorul sistemului – pe tema « de la web 1.0 la web 2.0 în lumea afacerilor europene » sau de la EurActiv la BlogActiv.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: