luni, 24 august 2009

Cum s-ar adapta Obama sistemului european?


Ce s-ar întâmpla dacă americanii ar avea, la nivel federal, acelaşi sistem electoral precum Uniunea Europeană? Sau, şi mai interesant, cum ar arăta Obama ca lider în sistemul UE?

Studiez, teoretic şi practic, comunicarea europeană de ani buni de zile. Chiar mă bucur că sunt invitat la diverse universităţi europene pentru a ţine cursuri studenţilor sau masteranzilor despre tehnicile de comunicare ale UE. Însă, cu cât “adâncesc” mai mult tematica comunicării europene, cu atât îmi dau seama că este o misiune imposibilă, iar dacă misiunea devine posibilă, succesul se bazează pe un fel de manipulare.

Repet, şi o voi zice tot timpul asta, Uniunea Europeană este o construcţie inteligentă, dar trebuie să evolueze. E clar că cetăţenii europeni doresc, în mare lor majoritate, o Uniunea Europeană puternică, cu un Executiv responsabil şi validat democratic, rezolvându-şi în timp, pe cât posibil, problema de complexitate, vizibilă chiar şi din Brazilia.

De câţiva ani, Obama a devenit idolul politicienilor, brandul politic cel mai cunoscut, chiar şi în Uniunea Europeană. Preşedintele american are merite deosebite, dar şi un sistem care l-a “inventat”. Scriam cu admiraţie după votul negativ al irlandezilor din primăvara lui 2008, despre sistemul american, în care cei care vor să aibă puterea luptă pentru ea, nu o obţin în spatele uşilor închise. Politica, democraţia şi comunicarea trebuie văzute în aceeaşi matrice, fără artificii cu impact doar pe termen scurt.

Obama este un produs al sistemului american, aşa cum vom avea alţi lideri americani aleşi cel puţin o dată la 8 ani. Într-un sistem UE, astfel de lideri s-ar “dilua”, intrând într-un anonimat tehnico-birocratic.

UE se pregăteşte, desigur dacă se ratifică Tratatul de la Lisabona, pentru înfiinţarea unei noi titulaturi europene – “Preşedintele UE”. Zic un titlu fiindcă, din nou, nimic despre alegerea democratică. E ca şi cum Obama nu ar derula o campanie electorală – vreo 2-3 ani buni – pentru a deveni preşedintele Statelor Unite ale Americii, ci este numit de sistem, ca o “recunoaştere a activităţii sale politice de până acum” în Statul Illinois. Să fim serioşi! Hai să încercăm să ne trezim şi să fim realişti până la capăt.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: