marți, 27 martie 2012

Amprenta vremurilor în HR

Delia Oniga de la HR Manager constata recent că a devenit “o reală aventură să recrutezi un manager de producţie experimentat şi cu abilităţi solide de conducere sau un inginer mecanic cu aptitudini de comunicare”. Aşa cum spuneam în urmă cu câţiva ani, cam pe aceeaşi direcţie funcţionează şi Bruxelles-ul european din punct de vedere al resurselor umane.

Organizaţiile “avantgardiste” au găsit soluţia la această problemă - “s-au lansat în goana după identificarea, atragerea, recunoaşterea, creşterea şi retenţia talentelor într-o organizaţie. În România ultimilor trei ani, cu cât criza se instala mai confortabil în mediul economic, cu atât organizaţiile inteligente au început să implementeze mai conştiincios programe consolidate care să asigure fluxul continuu de talente în funcţiile şi în rolurile cheie”.

Cu această ocazie am vrut să trag încă un semnal de alarmă, mai ales tinerilor, dar nu numai, că dezvoltarea cunoştinţelor şi experienţei în domenii complementare, de genul lidership-ului, comunicării, IT, dar şi altele, sunt “must have”-urile vremii...

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: