joi, 15 martie 2012

Politica pe 3 paliere la Bruxelles

Precizam că implicarea politică este răspunsul corect atunci când crezi că ai idei prin care poţi sã ajuţi comunitatea din care faci parte. Cred cu tărie că Diaspora românească are multe de oferit atât pentru România cât şi pentru ţara de adopţie, iar pentru aceasta este nevoie de curajul de a te implica concret.

De la Bruxelles, reuşim racordarea politicã pe trei mari “dosare”:

În primul rând racordarea la politica din România, extrem de importantă - în sprijinul românilor din afara graniţelor ar trebui să intervină mult mai mult membrii guvernării. Un exemplu în acest sens, ceream recent Guvernului României finalizarea demersurilor cu autorităţile flamande astfel încât cursurile de cultură şi civilizaţie românescă să fie accesibile tuturor copiilor cu părinţi vorbitori de limba română care trăiesc în Belgia, inclusiv cei din Flandra. Sunt necesare mult mai multe astfel de solicitări şi presiuni.

Implicarea în politica ţării de absorbţie e fundamentala. Dacă luăm exemplul Belgiei, la nivelul Primăriei St. Josse, cartierul bruxellez în care locuieşte una dintre cele mai numeroase comunităţi de români, s-au dezbătut problemele specifice cu care se confruntă zi de zi românul din Bruxelles. S-a discutat şi despre găsirea de metode prin care aceşti români se pot implica în viaţa politică locală, în special prin participarea alegerile locale.

Statutul de membru al Uniunii Europene implică responsabilităţi pentru ţară şi cetăţeni. Politicienii din capitala comunitară, indiferent de naţionalitate, au datoria morală de a se implica şi a găsi soluţii concrete pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor europeni. Asta încercãm şi noi de mai bine de 4 ani cu organizaţiile social-democrate din Bruxelles.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: