luni, 2 iulie 2012

Dan LUCA – articol în Făclia – Alegerile sînt “Jocurile Olimpice ale partidelor politice”. Patru membri PSD din Belgia pe listele alegerilor locale.


Despre importanţa implicării în politică, atât a românilor din ţară, dar şi a celor din Diaspora, precum şi despre evoluţia României şi a Clujului în Uniunea Europeană, puteţi citi într-un recent interviu apărut în ziarul Făclia.

În finalul materialului găsiţi părerea personală despre ce va aduce următoarea decadă pe plan european.

…………………….

“Făclia: Explicaţi-ne cum vedeţi, prin ochii românului plecat de 15 ani din Cluj, legătura cu ţara. Cum credeţi că pot românii din Diaspora să fie cu adevărat de ajutor ţării de unde au plecat?
Dan LUCA: Într-adevăr, sînt plecat deja de 15 ani în Belgia, însă nu pot să mă rup de ţară, de români, de problemele pe care le întîmpină acasă, dar cunosc foarte bine şi obstacolele de care se lovesc cei din afara graniţelor României. Am conştientizat faptul că nu pot avea o reală contribuţie la îmbunătăţirea situaţiei acestora decît prin implicarea politică, chiar şi din Diaspora. Astfel, prezenţa mea pe listele Europarlamentarelor din 2009 a fost un succes. Sprijin, de asemenea, implicarea românilor plecaţi în politică, atît în ţara de absorbţie, pe de o parte, cît şi în viaţa politică românescă, pe de altă parte. Încă din februarie 2008 m-am implicat politic, alături de românii din Belgia şi din Bruxelles, iar rezultatele se văd acum. Avem o relaţie foarte bună cu cele două partide socialiste din Belgia (cel de limba franceză şi cel de limba flamandă/olandeză) şi munca a dat roade: am reuşit să ne impunem candidaţii români pe listele socialiste belgiene pentru scrutinul local din Belgia din 14 octombrie 2012. Avem o premieră istorică: patru colegi de la PSD pe listele electorale din Belgia, ceea ce este o mare realizare. Făcînd o comparaţie, alegerile, sînt «Jocurile Olimpice ale partidelor police». În primul rînd este important să doreşti să ajungi la Jocurile Olimpice (să intri în politică), să reuşeşti să faci parte din echipa ţării tale la JO (să intri pe lista electorală) şi apoi să reuşeşti să cîştigi o medalie (să fii ales de către electorat).

Făclia: Care este evoluţia României în aceşti cinci ani şi jumătate de la aderare?
Dan LUCA: România are încă probleme în racordarea fină a sistemului la Uniunea Europeană. Ceea ce am realizat pînă acum se vede. Nu este cazul, şi nu avem timp pentru regrete de genul “am fi putut face cutare şi cutare…”. Să vorbim deci de următorii 5 ani de evoluţie! Am invitat recent cîţiva prieteni, experţi în domeniul afacerilor europene din Bruxelles, să scrie scurte articole pentru blogul “Casei Europei” pe tema “UE. România. Evoluţie”. Merită amintite cîteva idei exprimate, sfaturi pentru o adevărată evoluţie. Ştefan MORCOV: “Companiile româneşti pot schimba imaginea României”. “Impunerea legislaţiei Uniunii Europene e un adevărat imbold, însă nu e o condiţie suficientă pentru a produce o schimbare adevărată. Guvernarea României joacă un rol major, însă societatea civilă reprezintă pionul decisiv. Puterea cetăţenilor este într-o continuă creştere şi dacă dorinţa noastră de depăşire a condiţiei curente este suficient de puternică în faţa blocajelor impuse de actualele structuri politice sau economice”, spunea Raluca ANGHEL. O altă schimbare majoră ce ar putea să apară ar fi introducerea euro în România. “Avînd în vedere că obiectivul României este de a adopta euro în 2015, scopul politicii duse de autorităţile române trebuie orientat spre atingerea obiectivelor propuse de inflaţie şi respectarea atît a criteriilor de convergenţă nominală, cît şi a celor de convergenţă reală”, sublinia Roxana MOLDOVAN, iar exemplele pot continua pe alte dosare sectoriale.

Făclia: Ca şi clujean, ce credeţi că poate face Clujul pentru a marca mult mai bine evoluţia sa ca oraş important într-un stat european?
Dan LUCA: Clujul trebuie să gîndească în mod realist o strategie, adaptată actualei configuraţii politice. După recentele alegeri locale au fost desemnaţi “noii aleşi”. Cetăţenii aveau nevoie de forţe schimbate, echilibrate, ar fi păcat ca aşteptările lor să fie dezamăgite. Un oraş precum Clujul, cu un mare potenţial şi care îşi propune valorificarea acestuia la maxim, are nevoie de viziune şi pragmatism. Aşa cum zicea recent şi domnul profesor Vasile Puşcaş, trăim vremuri interesante, dinamice din punct de vedere european, în care “e nevoie de soluţii globale, regionale, naţional-statale şi chiar locale, care să derive din proiecţii inteligente de evoluţie pe termen mediu şi lung, puse în aplicare de factori decizionali determinaţi, credibili şi cu susţinere reală din partea populaţiei”.

Făclia: Pe plan european, cam la ce ne putem aştepta pentru următoarea decadă?
Dan LUCA: UE se află la ceas decisiv. Îndelungata criză din zona euro atrage după sine evenimente istorice importante, ce vor conta enorm pentru viitorul comunităţii, şi la care asistăm cu sufletul la gură. Particip la diferite discuţii cu cei din Bruxelles pe teme europene intens mediatizate şi în ţară. Se lansează propuneri cu “bătaie lungă”. Se pun bazele unui nou Tratat al Uniunii Europene care doreşte să ducă şi mai mult Uniunea spre o federaţie de state membre. Vorbim tot mai mult de Europa cu două viteze, ţările euro (şi dintre acestea doar cele care pot respecta condiţiile impuse) şi celelalte. Cuvîntul la ordine este însă o mai bună integrare europeană. Un punct de interes maxim pentru noi, românii, este dezbaterea despre viitorul buget multianual 2014-2020. Chiar dacă nu se discută cifre acum, bătălia e pentru a păstra fondurile de coeziune propuse de Comisia Europeană şi din care ţările vechi ar vrea să mai taie”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: