Educaţia secolului al XXI-lea ar putea fi caracterizată în trei cuvinte:
tehnologie, practică şi mobilitate.
“Revoluţia tehnologică” marcheazã enorm şi domeniul educaţiei. Informarea
şi studiul ultimilor ani capătă o nouă culoare – de la zilele lungi şi
obositoare în biblioteci, tinerii studiază acum ore în şir de pe laptop, tablete,
de pe telefoane inteligente sau eReadere, având acces permanent la Internet, “răsfoind”
publicaţii online, enciclopedii virtuale şi bloguri pline de prospeţime.
Manualele clasice sunt tot mai puţin utilizate. De exemplu, în Coreea
de Sud în 2015 se va renunţa total la manualul de școală tipărit. Informaţia digitală primează în
preferinţele surselor de informare, de unde şi eLearningul, un subiect din ce în ce mai discutat. Apar noi propuneri pe această
linie, deşi la o simplă analiză cantitativă se poate observa că programele de
eLearning sunt în special destinate companiilor, adică training-uri şi coaching
în interiorul companiilor, şi prea puţin strict în învăţământ.
Dascălii au înţeles importanţa adaptării la profilul
actual al tânărului şi la cerinţele reale de pe piaţa muncii şi ale societăţii
în care trăim. In sistemul clasic de învăţâmânt studenţii sunt examinaţi şi
datoritã activitãţii lor în mediul Web, contribuţia
pe platformele special destinate fiindu-le analizată atent şi notată de
profesor.
Tehnologia dar şi “globalizarea pieţei muncii” a evidenţiat tot mai mult
importanţa pregătirii practice. Modelul educaţional german a fost luat ca şi exemplu pentru statele europene. Accentul fiind pus pe practica la angajatori, în sistemul dual, nume mari
precum de exemplu Mercedes-Benz primesc până la 2.000 de ucenici anual, din
care apoi, majoritatea rămân să lucreze în companie.
Radu
Gologan, antrenorul lotului naţional de olimpici la matematică, descria
recent orientarea americanilor spre “decodarea“ cunoştinţelor expuse tinerilor –
aceştia având un sistem de învăţământ mult mai practic, oferă informaţii mult
mai puţine, însă care se fixează mai bine. “Aşa au ajuns să aibă atât vârfuri de excelenţă, dar mai
ales o bază cu competenţe suficiente pentru funcţionarea societăţii“. Tot pe continentul american, din dificultatea
companiilor în recrutarea personalului potrivit, au luat naştere universităţile
corporatiste, ce constau în oferirea unor programe de training, coaching,
învăţare online, dar şi multă practică.
Marile companii internaţionale, corporaţiile, au un rol important în
educaţie. „Sectorul privat trebuie implicat. Este o responsabilitate socială”,
sublinia Viviane
Reding, înca din 2002, pe atunci comisar european cu portofoliul educaţiei.
Prin noile iniţiative, UE urmăreşte dezvoltarea dimensiunii non-europene a
educaţiei, deoarece, cât mai mulţi absolvenţi la nivel global contribuie la creşterea economică.
O măsură importantă a UE a fost “Procesul Bologna“, o încercare de a armoniza sistemele de învăţământ
naţionale prin crearea condiţiilor pentru mobilitate. Astfel a fost necesară
implicarea din partea instituţiilor Uniunii Europene, atât financiară, cât şi prin
lansarea unor programe de mobilitate, pentru studenţi şi pentru profesori. Mobilitatea a dat posibilitatea unor noi orientări, prin variantele pe care
le propune – “Erasmus pentru toţi”, “Social Erasmus”, “Erasmus Plus”, etc. Deşi
bugetul alocat programului Erasmus a fost mărit, solicitările
depăşesc mult posibilităţile existente.
Unul dintre obiectivele principale ale Strategiei
de la Lisabona era “învăţarea pe toată durata vieţii”, pentru realizarea
creşterii economice şi a locurilor de muncă. Acest lucru implică şi
perfecţionarea tinerilor absolvenţi, atât la locul de muncă, cât şi prin
programe prin care aceştia să reuşească să acumuleze experienţa atât de mult
solicitată şi de necesară în activitatea profesională cotidiană. În acelaşi
context, Universităţile de vară sunt o altă formă de pregătire practicată în ultimii ani, fiind o variantă
potrivită pentru mulţi dintre studenţi.
Jürgen Thumann, Preşedintele BusinessEurope, afirma recent că Europa
trebuie “să educe în vederea angajării”. Aici pe lângă pregătirea teoretică
este nevoie de aşa-ziselor “soft skills”-uri, dezvoltate prin implicarea în
diferite activităţi, printre care sunt voluntariatul şi internshipurile.
Totuşi, prea puţini tineri sunt implicaţi în activităţi ale organizaţiilor
studenţeşti, cea mai la îndemână cale de afirmare, încă din timpul studenţiei,
pe lângă ONG-uri, partide politice sau sindicate. Atunci când sistemul nu oferă
sufieciente şanse de dezvoltare profesională pentru tineri, înseamnă că ei
trebuie să înveţe să profite de toate celelalte oportunităţi care le stau la
dispoziţie.
Agenda Digitală propusă de Uniunea Europeanã nu va putea fi îndeplinită fără o mai mare
investiţie în “e-skills” sau acele “light technical skills”. Este însă foarte
important să se înţeleagă cum noile tehnologii schimbă viaţa biroului, stilul
de viaţă şi oamenii care îl populează. Un tânăr care doreşte să îşi găsească de
lucru, pe lângă expertiza pe care o are – să zicem afacerile europene în
Bruxelles – trebuie să fie practic, să înţeleagă cum să mişte repede. Iar acele
“soft skills” trebuie să evolueze spre “light technical skills”. Aşa cum acum
30 de ani o persoană era angajată secretară fiindcă ştia să scrie la maşina de
scris, iar de 15 ani fiindcă utilizează calculatorul, acum lucrurile evoluează.
Cei care doresc să se integreze rapid în sistem, fără a deveni neapărat experţi
IT, trebuie să ştie să publice online, pe pagine de web sau pe bloguri, să
înţeleagă reţelele sociale, să se descurce în comunicarea online şi să fie deschişi
la toate dezvoltările tehnologice. De la o zi la alta dispar şi apar
meserii la care nu ne-am fi gândit în urmă cu câţiva ani.
Un
element cerut în prezent de mulţi angajatori este multitaskingul,
ceea ce înseamnă schimbarea rapidă a atenţiei şi concentrării între
activităţile derulate. Într-o lume atât de dinamică nu poţi exista dacă nu dai
dovadă de flexibilitate, chiar şi atunci când vine vorba de orientarea în carieră.
Cineva identifica recent trei
caracteristici ale profesioniştilor care au reuşit în domenii total opuse
decât cele în care s-au şcolit – “Faptul că şi-au înţeles punctele forte,
abilitățile
naturale, şi au ales un domeniu profesional care le valorifică la maxim aceste
puncte forte. Abilitatea de a învăţă pe cont propriu şi din iniţiativă
proprie. Din cărţi, din articole, prin programe de training, de la alţii, din
practica proprie, etc. Şi, faptul că au înţeles că una este să ai o diplomă şi
alte să produci rezultate reale, şi s-au focalizat pe a învăţa să producă
rezultate, nu pe a acumula diplome”.
În ultimele decenii s-a trecut prin dilema
construirii CV-ului cu multe studii sau cu experienţă. Pregătirea academică
îşi are rolul ei, în fundamentarea cunoştinţelor teoretice, însă practica îşi
pune cu adevărat pecetea pe CV-ul candidatului şi va fi decisivă în felul în
care se va descurca acesta la locul de muncă.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu