miercuri, 12 iunie 2013

CEO – ca lider real


În categoria joburilor mai nou apărute în nomenclatorul meseriilor intră şi CEO (Chief Executive Officer), sau Președintele consiliului de administrație.

Conform situiaţiei ilustrate într-un recent material Cariere, iată cam care sunt aşteptările de la un candidat pentru acest post – “să aibă o serie de ingrediente-cheie, critice, dincolo de experienţa consistentă şi background-ul profesional impecabil: integritate şi etică; aliniere la valorile companiei (cultură orientată spre performanţă, creşterea şi retenţia talentelor); gândire strategică, ancorată în realitate; curaj în acţiune, ambiţie; viziune pentru viitor. Pe listă mai figurau: competenţă profesională, corectitudine şi fair-play, respect pentru oamenii, capacitate de a lua decizii potrivite şi de a explica în mod clar viziunea pe care o are pentru organizaţie”.

Apropo de calitatea de lider, foarte frumos spus de Mădălina Bălan, “orice inconsistenţă între vorbe şi fapte, orice bâlbă operaţională, orice de semn de comportament prin care interesul propriu este mai presus de binele general se va traduce într-o scădere a nivelului de încredere din partea echipei. Modul în care aceste trăsături sunt percepute de membrii echipei va face diferenţa între ce va rămâne în memoria colectivă a companiei ca fiind un lider bun sau unul slab, toxic”.

Articolul punctează încă un element important – “Dacă valorile companiei sună bine pe hârtie, ele nu vor avea nicio şansă să supravieţuiască in vivo dacă liderul din vârf nu le va trăi şi nu le va modela zi de zi”, adaptându-le echipei şi situaţiilor concrete cu care aceasta se confruntă.

Astfel, aş spune că pe lângă un “management omenesc”, orice organizaţie are nevoie şi de un “management personalizat”, în susţinerea mariajului şi prelungirea “lunii de miere” de după interviu.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: