vineri, 2 august 2013

Dan LUCA – articol în Jurnal de Dâmboviţa – “Viitorul construcţiei europene şi România”


În cel mai recent editorial pentru Jurnal de Dâmboviţa am adus în discuţie importanţa dezbaterilor naţionale privind viitorul instituţional al Uniunii Europene, amintit de proiectul pe care l-am iniţiat la începutul anului şi pe care îl coordonez de aici de la Bruxelles.

În continuare redau materialul integral apărut în ediţia din 2 august:

.............

Odată cu urgenţa depăşirii crizei financiare, atenţia se îndreaptă spre integrarea europeană. Ţările europene îşi reevaluează relaţia cu Uniunea Europeană. Peste 10 ani Uniunea Europeană va arăta diferit, total diferit de ceea ce este în prezent. Marile jocuri se derulează acum, atât la Bruxelles, cât şi în principalele capitale europeane. Astfel, viitorului Uniunii Europene devine cel mai fierbinte subiect al dezbaterilor actuale.

În cadrul proiectului „Viitorul UE”, pe care îl coordonez din capitala Europei, am avut recent o excelentă întâlnire bilaterală cu unul dintre părinţii Europei, Étienne Davignon, politician şi om de afaceri belgian, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene. Davignon consideră că este foarte important să discutăm despre fragilitatea actualului sistem instituţional european. Trebuie să existe schimbări instituţionale pentru ca statele membre să respecte obiectivele lor morale faţă de UE, fiind foarte important ca statele membre să accepte „suveranitatea partajată”.

Am făcut multe în construcţia europeană, dar mai este mult de făcut în viitor!, peciza unul dintre susţinătorii monedei euro. Convenţia Europeană de acum 10 ani s-a organizat pe fond de progres, nu sub presiunea crizei. Acum UE este de câţiva ani în criză, iar datele problemei se schimbă. Sunt încă multe întrebări deschise. Accentuăm integrarea europeană în jurul euro-landului sau nu? Alegerile germane din septembrie 2013 sunt importante pentru viitorul continentului.

2013 este un an de gândire din punct de vedere al instituţiilor europene, pentru a pregăti „întâlnirea din 2014”, cel mai probabil după ce avem instalată viitoarea Comisie Europeană. Următoarele alegeri britanice se vor organiza când doreşte Partidul Conservator britanic, iar asta influenţează calendarul dezvoltării instituţiilor europene. Noul Tratat cu Marea Britanie are o implicaţie pentru celelalte ţări europene, în contextul în care liderii britanici doresc renegocierea relaţiei cu Uniunea Europeană şi chiar o retragere a regatului din blocul comunitar, decizie determinată evident de majoritatea realizată într-un referendum.

În ecuaţia viitorului instituţiilor europene este foarte important ce fel de personalitate îi va lua locul în 2014 lui Herman Van Rompuy la preşedinţia Consiliului. Succesorul poate să afecteze relaţia de putere dintre instituţiile europene. Viziunea europeană trebuie să fie un obiectiv al ţărilor membre. În acest sens, sunt foarte importante dezbaterile naţionale pe acest subiect, având în vedere că realităţile actuale sunt naţionale (instituţii, afaceri). De fiecare dată când s-a avansat în integrarea europeană a fost o ţintă clară, un perimetru precis, mult mai uşor de vizualizat. Acum este ceva general, de genul „ajutor pentru integrare”.

Din această cauză factorul politic are un avantaj mult mai mare comparativ cu alte proiecte (ex. Piaţa unică, euro). La începutul acestui an am lansat proiectul prin care încerc să animez o dezbatere româneasca despre viitorul UE. Unde se plasează însă România în dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene şi al Uniunii Europene în general; Ce va însemna pentru România, ca şi stat membru, un nou eventual nou Tratat al UE? România trebuie să aibă un profil articulat şi la nivelul UE, aşa cum are deja la nivelul NATO.

Coerenţă, predictibilitate, de asta are nevoie România raportându-ne la activitatea sa din Uniunea Europeană. Pentru atingerea acestor obiective e nevoie de input academic, e vorba de a implica în timp stakeholderii români, atât pe cei din ţară, dar şi pe cei din mediul capitalei Europei.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: