duminică, 15 decembrie 2013

Dan LUCA – implicat în 2013 în dezbaterile din România


Fiind în Bruxelles, în focul dezbaterilor privind viitorul instituţiilor Uniunii Europene, nu am putut să fiu pasiv, conştient de importanţa implicării naţionale în momente cruciale privind construcţia europeană. La începutul acestui an, am iniţiat un proiect atipic prin care, împreună cu un grup de români ne-am propus să ţinem România conectată la această dezbatere europeană. Primul eveniment din seria celor propuse, a avut loc la Cluj în februarie, cu un impact semnificativ, următorul în mai, la Bruxelles în incinta Parlamentului European.

Am revenit în ţară şi pentru activitatea academică - fiind al doilea an când ajung la Cluj pentru a le preda studenţilor la masterul "Managementul Riscului în Relaţiile Internaţionale" de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (din cadrul UBB) despre "Comunicare interculturală". La SNSPA Bucureşti sunt din acest an cadru didactic asociat, şi ţin cursuri periodic studenţilor Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice.

Mă străduiesc să prezint mereu Uniunea Europeană văzută de la Bruxelles, dar trecută prin filtrul românesc. Am considerat importantă lansare recentei mele cărţi, în limba engleză “European Union: Views from Brussels”, atât la Bucureşti, în cadrul SNSPA Bucureşti, instituţie a cărei activitate o apreciez în mod deosebit, cât şi la Cluj.

Cu ocazia vizitelor în România am participat la întâlniri cu nume importante ale politicii româneşti, preşedintele Ion Iliescu, Adrian Năstase, dar şi cu reprezentanţii autorităţilor locale şi a sectorului privat, la Ploieşti, încercând de fiecare dată să explic importanţa poziţionării şi adaptării la contextul actual european.

În cursul anului 2013 am fost de 8 ori în ţară şi am avut onoarea de a primi multe invitaţii de a participa la emisiuni de televiziune, radiouri şi de a răspunde interviurilor realizate atât de presa naţională, cât şi locală, pe diverse teme aflate pe agenda europeană şi naţională.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: