Făclia
publica marţi, 21 ianuarie, noul meu material pe subiectul politicii de mediu, totul
în contextul reindustrializãrii.
Puteţi citi şi
în continuare articolul:
.............
Evenimentele
care au intrat în dezbaterea publică în ultima decadă a anului trecut au
generat o nouă dilemă la nivel european – “Mai are şanse politica de mediu,
într-o perioadă în care Europa se orientează spre reindustrializare?”
Politica de
mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului, fiind o politică
specială atît la nivel naţional, cît şi european, prin implicaţiile delicate pe
care le atrage, condiţionată de asemenea de politica economică,
administrativ-financiară, socială etc. În anul 1997, prin Tratatul de la
Amsterdam, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene,
ceea ce presupune că aspectele de mediu vor fi luate în considerare în cadrul
celorlalte politici sectoriale.
Prima
Conferinţă a O.N.U. asupra mediului a determinat Comisia Europeană să se
implice în elaborarea unui program de acţiune în acest domeniu, care recunoaşte
necesitatea şi legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului, ce a
atras pînă în prezent alcătuirea a peste 200 directive şi regulamente în
domeniul protecţiei mediului la nivel comunitar.
În România,
protecţia mediului a apărut ca un domeniu de sine-stătător al politicilor
naţionale deja în anul 1990, prin înfiinţarea Ministerului Mediului, strategia
naţională de mediu fiind completată ulterior de o serie de reglementări odată
cu începerea negocierilor de aderare la UE, în scopul alinierii politicilor
naţionale de mediu la standardele şi obiectivele politicii comunitare.
Apropo de
factorii decizionali şi de planul politic, ajută faptul că există partide verzi
în mai multe state europene, ele putînd condiţiona sprijinul lor parlamentar
sau guvernamental de susţinere a unor politici mai favorabile mediului
înconjurător. Tendinţa macro însă este spre reindustrializarea Europei pentru a
face faţă cu bine presiunii competitive globale. În perioada de prosperitate,
era “cool” să fii verde, politica îmbrăţişată, cel puţin formal, de partide de
la dreapta la stînga, însă nevoile crizei au schimbat situaţia şi nevoia de
verde a ajuns una “superioară”, cele de creare de slujbe şi de restartare a
economiei fiind unele primare.
Uniunea
Europeană va încerca să îşi îndeplinească sarcinile autoimpuse la Consiliul
European din 2007, cînd s-a angajat unilateral la o reducere de 20% a emisiilor
şi posibil la 30%, dacă şi alte state dezvoltate îşi vor asuma ţinte
comparabile, dar cauza verde nu trebuie să deznădăjduiască, căci tehnologiile
verzi se ieftinesc, iar nevoile de mediu sînt din ce în ce mai presante, atît
în Europa, cît şi în lume.
Exemplul
Shanghai-ului, oraş care ajunge periodic la ştiri prin poluarea sa, nu trebuie
neglijat. În plus, accidente precum cel de la Fukushima frînează dezvoltarea
energiilor concurente, precum cea nucleară. La fel, în România, prin prisma
dezbaterilor de exploatare a resurselor, reindustrializare, construcţii de
autostrăzi, ne putem aştepta în continuare la controverse, la divergenţe
puternice de opinie, dar la o victorie, într-un final, a taberei care vizează
exploatarea resurselor şi industrializarea. Părerea mea e că, dacă românii vor
avea de ales între slujbe şi un mediu sănătos, dar cu mai puţine oportunităţi,
e puţin probabil ca o majoritate să aleagă mediul. Asta nu înseamnă, însă, că
România nu va respecta standardele europene în domeniu. Important va fi însă ca
aceia care sînt în măsură, să reuşească să medieze nevoile de mediu cu
cerinţele necesare pentru dezvoltarea economică.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu