miercuri, 5 februarie 2014

Dan LUCA – articol în ziarul Prahova – “Regionalizarea în perspectiva referendumului”

Ȋn corespondenţa pe care am pregătit-o recent pentru ziarul Prahova am abordat subiectul regionalizării României.

Redau în continuare materialul apărut miercuri, 5 februarie:

.............

Începutul de an a reactivat dezbaterea internă privind revizuirea Constituţiei şi regionalizarea ţării, un subiect pe cât de delicat pe atât de important. Uniunea Europeană propune programe destinate regiunilor, cum este de exemplu şi “Garanţia pentru tineri”, iar o reprezentare mai bună ar facilita abordarea lor.

În prezent, la Bruxelles, reprezentanţele regiunilor din statele membre - şi aici mă refer la toate provinciile italiene, landurile germane, regiunile slovace etc - desfăşoară o intensă activitate de lobby, se ocupă de managementul proiectelor europene sau de comunicarea externă. Una dintre cele mai de succes reprezentanţe regionale deschise la Bruxelles este “Comunitatea Valenciana”. Reprezentând o zonă populată a Spaniei (aproximativ 5 milioane de locuitori, 10% din populaţia Spaniei, Valencia fiind cel de-al treilea mare oraş al Spaniei), această zonă a cunoscut una dintre cele mai rapide creşteri economice din Uniunea Europeană. Una dintre cauze a constituit-o probabil şi deschiderea unei reprezentanţe la Bruxelles care să reprezinte interesele zonei respective în capitala Europei.

Deşi au trecut 24 de ani de la Revoluţie, administraţia românească a rămas la fel. Este normal ca ţara noastră să evolueze. Mă bucur foarte mult că actualul Guvern consideră ca prioritate maximă procesul de regionalizare a României. Dar trebuie încă de la început să precizăm că nu se face regionalizarea de dragul absorbţiei mai bune a fondurilor europene, ci pentru dezvoltarea României. Acesta trebuie să fie obiectivul: reforma regională trebuie concepută ca o pârghie esenţială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare ale României. Viziunea trebuie să includă o perspectivă cu privire la transformarea instituţiilor, crearea unui nou capital social şi a unor noi capacităţi, în anumite cazuri, chiar înlocuirea instituţiilor tradiţionale care vor fi în mod inevitabil slăbite de procesul de dezvoltare propriu-zis. Mai mult decât luarea de decizii privind componenţa, limitele şi denumirile noilor regiuni ale României, procesul regionalizării cere hotărâri cu o greutate şi o miză mult mai pronunţate: atribuţiile noilor autorităţi regionale; limitele de competenţă faţă de nivelul central, dar şi faţă de cel local; relaţiile dintre regiuni; modalitatea de raportare la autorităţile centrale şi cele de la Bruxelles.

Într-o economie deschisă, coagulată fie în urma globalizării, fie a integrării europene, regiunile depind de piaţa globală şi europeană, de investiţii, pieţe de desfacere, capital şi resurse. Paradoxul descentralizării politice şi instituţionale este că, pe măsură ce regiunile câştigă mai multă autonomie în raport cu statele, cu atât sunt mai puţin protejate în faţa factorilor pieţei şi devin mai depedente de aceasta. De aceea, regiunile trebuie văzute nu doar ca instituţii de guvernare, ci şi ca sisteme de acţiune, ca sisteme funcţionale şi în cele din urmă, ca sisteme care pot asigura performanţa şi competitivitatea economică, bunăstarea celor care le locuiesc. Acest nou sistem administrativ pe care România îl propune trebuie să fie sustenabil pentru următorii 20 de ani, poate chiar mai mult.

Contextul legal din România nu a permis această reorganizare, ceea ce a implicat şi măsura organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Mă bucură faptul că s-a decis asumarea reformei la “50%+1” pentru a evita orice fel de îndoială în privinţa rezultatelor.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: