marți, 18 martie 2014

Fortăreaţa Bruxelles şi presa naţională

Mă bucur foarte mult că există interes din partea jurnaliştilor români pentru a afla cu adevărat ce se întâmplă în Bruxelles şi ce face România în afacerilor europene. De vreo 5 ani îmi face mare plăcere să prezint echipelor de ziarişti tainele Bruxelles-ului european, şi le vorbesc în special despre cum se poziţionează sectorul de afaceri în dinamica legislativă.

E clar că ai nevoie de o adevărată hartă a Bruxelles-ului european pentru a înţelege structurile emergente din capitala comunitară. Corespondenţii de la Bruxelles încearcă să monitorizeze un sistem prin hăţişurile de informaţie instituţională şi non-instituţională. Desigur frica de propagandă este uriaşă, iar presa începe să “sufle şi în iaurt”, plictisită de o informaţie tehnică, cu greutate digerată de specialişti, ce să mai vorbim de publicul larg.

“Săptămâna de Bruxelles” este importantă pentru a înţelege cum funcţionează la modul concret mecanismul deciziilor europene. La fel cum, în cazul tinerilor pasionaţi de studii europene, sugeram pentru mediul academic vizite prin care studenţii să vadă cum sunt reprezentate la Bruxelles statele şi regiunile, sub ce formă îşi prezintă interesele corporaţiile şi grupurile de interese, care sunt abordările corespondenţilor de presă.

Constat cu mare bucurie că jurnalistul român doreşte să ştie ce este în agenda europeană, să afle mai multe de la experţii instituţionali şi din sectorul privat despre viziunea lor. Din păcate e prea multă abundenţă de experţi globali români care intră pe posturi de televiziune în special, fără a avea habar de realitatea europeană.

Este un moment prielnic pentru a conecta experţii pe politici sectoriale europene din România cu presa românească, pentru a discuta cu adevărat integrarea europeană, cel puţin acum la ceas de alegeri europene.

Trebuie găsită şi o formulă de formare continua a jurnaliştilor specializaţi pe problematica europeană, iar Bruxelles-ul trebuie să fie în această matrice.

Felicitări fundaţiilor din România care investesc în jurnaliştii români!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: