luni, 27 octombrie 2014

Dan LUCA – articol în Cariere - “Cum ne pregătim copiii pentru viaţă?”

Am îndrăznit a propune spre publicare, la invitaţia revistei Cariere, un mesaj-articol pentru părinţi. În expunerea mea am prezentat câteva sugestii pentru o mai bunã pregatire a copiilor, pentru a avea sanse mai mari de insertie socialã și a gãsi un loc de muncã, fie în România, fie la Bruxelles.

Redau mai jos materialul apărut pe 26 octombrie 2014:

………………..

Trăind și lucrând în mediul dens al Bruxelles-ului european, sunt solicitat periodic să îmi exprim punctul de vedere referitor la cariera unor tineri sau chiar la prezentarea oportunităţilor de a găsi un loc de muncă în capitala Europei. Nu mă refer aici la cursurile academice pe care le predau la București, Cluj sau Bruxelles, nici măcar la trainingurile pe care le derulez prin intermediul companiei pe care am fondat-o acum 10 ani.

Fie prin email, fie prin telefon primesc frecvent următoarele întrebări: “Copilul meu a terminat Facultatea de Studii Europene, cum poate să lucreze în Bruxelles?” sau “dacă termină masterul de economie de la Paris are șanse să găsească un job bun?”, “Ce trebuie să facă? Cu cine să vorbească? Există metode eficiente de a reuși?” Întrebările vin în special de la părinţi, oameni care au lucrat o viaţă întreagă pentru copiii lor, pentru ca ei să aibã o viaţă mai bună, ferită pe cât posibil de griji, într-o lume în care încercările sunt la tot pasul.

Acest mesaj-articol este pentru părinţi, pentru cei care mai cred (și sunt mulţi în această categorie) că educaţia este importantă, care cred că a investi în formarea copiilor este cea mai importantă investiţie posibilă. Pentru cei care conștientizează că a te ocupa de copilul tău este scopul în sine al vieţii, bucuria de a exista.

Bruxelles-ul este un oraș ca multe altele din Europa dezvoltată, sau vestică, cum ne place să-i zicem. Un oraș care a avut șansa (sau neșansa în opinia unor belgieni) să fie capitala administrativă a unei structuri suprastatale numită acum “Uniunea Europeană”. Nu e cazul să ne axăm aici pe ce face această mașinărie pentru tineri, că vom pierde firul naraţiunii. Este însă bine de subliniat că sub umbrela europeană (plouă mult la Bruxelles, deci comparaţia nu este întâmplatoare) avem un continent al păcii, dezvoltat economic, care oferă un spaţiu plăcut pentru a trăi decent. Normal că există diferenţe, doar suntem mai bine de 500 de milioane, normal că unii o duc mai bine și altii mai rău, dar în general nu este rău când te definești european.

Revenind însă la copiii dumneavoastră, ajutaţi-i să înţeleagă de mici importanţa de a citi și de a învăţa. Chiar dacă Internetul e portalul contemporan spre a cunoaște, încurajaţi-i să citească carţi, să meargă la bibliotecă pentru a împrumuta cărţi clasice, sau mai puţin cunoscute.

Este important să descopere și să fie toleranţi faţă de alte culturi, lumea este tot mai globalizată și integrată, iar deschiderea personală este un pas necesar pentru o inserţie socială sănătoasă. Călătoriţi cu copiii dumeavoastră ori de câte ori aveţi ocazia și posibilităţi. Descoperiţi frumuseţile ţării, orașele și culturile fiecărei zone din România. Mergeţi, dacă aveţi resursele financiare necesare, în alte ţări. Luaţi copiii cu dumneavoastră, nu scindaţi familia în vacanţe. E tentant să mergem 10 zile la plajă în Turcia sau Grecia, dar parcă e mult mai interesant să explicaţi la faţa locului celor pe care îi iubiţi din toaţă inima, ce înseamnă Parthenonul atenian sau Moscheea Albastră din Istanbul.

Dacă dumnevoastră aţi avut mai puţine oportunităţi în a învăţa limbi străine, daţi copiilor voștri șansa de a se deschide internaţional. Limba engleză devine a doua limbă maternă, dar e bine să nu neglijaţi nici alte limbi străine. Încurajaţi copiii să descopere Europa, să lege prietenii internaţionale, să meargă în excursii în alte ţări, chiar și în cele din vecinătatea României. Creaţi această matrice de dezvoltare în care copilul se mișcă natural într-un mediu cultural diferit, în care se exprimă de mic în alte limbi, în care tracul (politic de cele mai multe ori) frontierelor și a naţiunilor dispare în mod natural.

Şcolile românești sunt bune? – mă întreabă cei din România. Răspunsul este nuanţat. Da, sunt școli bune în România, dar există și instituţii care nu asigură performanţa. Ne place sau nu, dar asta e realitatea. Ceea ce este important este să înţelegem că sistemul educaţiei formale (liceu-facultate-master-doctorat) este important, dar nu este suficient. A avea o viaţă bună înseamnă (și) a găsi un loc de muncă respectat. Pentru a ajunge acolo, trebuie să existe implicare. Activităţile extrașcolare, implicarea în organizaţii studenţești, dezvoltarea proiectelor, asumarea responsabilităţilor, formarea opiniei personale, trebuie încurajate.

Orientaţi-i și sprijiniti-i în formarea profesională și personală, dar daţi-le și șansa de a face ceea ce le place! Copiii pot crește inteligent chiar dacă nu se uită 5 ore pe zi la televizor sau accesând ore întregi jocuri pe calculator. Oferiţi-le însă alternative.

Iar pentru ca toate să prindă contur, fiţi alături de ei. Nu fiţi superficiali și expeditivi în relaţionarea zilnică părinte-copil. Descoperiţi ce gândesc cu adevărat și munca dumneavoastră este cu mult mai ușoară.

Făcând toate acestea copilul meu va lucra în viitor la Bruxelles? Contează asta? NU, vă voi răspunde! Important este ca el sau ea să aibă bagajul necesar pentru a deveni un om care poate să abordeze sistemul mondial pentru următorii 50 de ani - o persoană care este deschisă la tot ceea ce este nou, fie tehnologic, cultural sau educaţional. O persoană, care înţelege că întreaga viaţă învăţăm pentru a avea o viaţă mai bună. Iar dacă locul ales este Bruxelles, de ce nu.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: