Citeam recent
un material de blog interesant, preluat de Dilema Veche, semnat de Emanuel
Ciocu. Observaţia pe care o face autorul de materiale gastronomice ar
trebui să ne dea de gândit : ″Există, născut probabil dintr-un complex de
inferioritate, un orgoliu de a naţionaliza tot ceea ce ne pică pe masă. De a
transforma în 100% românesc tot ceea ce avem în farfurie. Sau, dimpotrivă, de a
spune că nimic nu este cu adevărat autentic românesc. Or, astfel de procente absolute (şi absurde)
nu există nici măcar în bucătăriile ţărilor – în special insule – care au fost
istoric închise influenţelor externe. Chiar şi bucătăria japoneză, una dintre
cele mai puriste din cîte există, s-a lăsat copleşită de influenţe chinezeşti
şi, mai recent, de cele occidentale″.
Tendinţa este evidentă
în era globalizării, pe fondul unei pieţe unice, însă nu ar fi păcat să ajungem
să confundăm ceea ce am împrumutat în ultimele decenii, cu ceea
ce este cu adevărat autentic?
România este ţara
cu cele
mai multe produse atestate ca fiind tradiționale din UE, deci avem “ce pune
pe masă”.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu