luni, 3 noiembrie 2014

Bruxelles – “Re-start România”?


2014 este anul în care întreaga Europă a fost mai mult cu gândul la alegeri de tot felul, decât la a aborda frontal problemele cu care se confruntă cetăţenii săi. Ca o coincidenţă și România își schimbă liderul prezidenţial tot la sfârșitul acestui an. Urmează “două cicluri electorale mari”, adică vreo 10 ani, în care atât UE, cât și ţara noastră, au potenţial de a avea cam aceeași oameni la butoanele puterii. Care sunt însă priorităţile următorului deceniu? Scopul acestui mesaj este de a răspunde la întrebarea “cum va aborda România sistemul comunitar pentru următoarea decadă?”.

O fracţionare sectorială este necesară, acum la început de drum. Cum reacţionează România la dinamica europeană sau mai tehnic spus, la acţiunea “Re-start UE” care este reacţiunea “Re-start România”?

1.    La nivel european va demara o dezbatere despre viitorul instituţiilor europene. Nu se va dori schimbarea tratatului european, ci doar o reașezare a competenţelor pe anumite politici UE. Pentru a răspunde acestui mecanism România trebuie să “studieze detaliile acestei evoluţii comunitare” pentru a plasa argumentele constructive la momentul potrivit. Un început de dezbatere am sugerat încă din prima parte a anului 2013.

2.    Sistemul european va intra într-o viteză accelerată, pe de o parte din cauza noii echipe instalate în Piaţa Schuman, dornică de a-și promova proiectele, pe de altă parte din cauza “evoluţiei sistemului european”, impact direct al dezbaterii despre viitorul instituţiilor europene. Pentru a face faţă acestui volum de muncă, România trebuie să-și dubleze și perfecţioneze rapid resursa umană instituţională implicată în mecanismul de racordare a ţării la UE. Aceasta se poate face prin lansarea unui nou program guvernamental, asemănător cu cel lansat în anul 2002 în perioada de pre-aderare (cel cu euroconsilierii). Prin acest mecanism se poate consolida expertiza sectorială la nivelul ministerelor de linie, dar și la nivelul Prefecturilor din teritoriu.

3.    Noua Comisie Europeană va lansa mecanismul de reindustrializare a UE, concomitent cu digitalizarea. Este de notorietate proiectul beatificat deja de către cancelarul Merkel, revoluţia industrială 4.0. Ca și reacţie, România trebuie să-și consolideze reprezentarea sectorului privat românesc în polul legislativ Bruxelles. Având în vedere particularităţile economiei românești, Guvernul român trebuie să se implice în găsirea schemelor de finanţare. O soluţie, care pare la îndemână, este modelul francez, care funcţioneză perfect ca sprijin pentru corporaţiile franţuzești.  

4.    Corporaţiile sunt importante, dar în mediul decizional comunitar asociaţiile europene industriale sunt adevărate pârghii pentru a influenţa legislaţia. Din cele aproximativ 3.000 de federaţii industriale europene, prezente cu secretariat permanent la Bruxelels, dacă avem “înșurubare românească” în vreo 300 de cazuri, iar în maxim 30 de cazuri avem alocată resursă necesară (financiară şi umană) pentru a activa la nivelul unui stat ce se vrea a fi a 7-a putere europeană. E nevoie de o strategie coerentă pentru ca românii să percuteze aceste secretariate, dar și grupurile de lucru tematice specifice fiecarei federaţii, pentru a avea o prezenţă mai solidă în organigramele acestor structuri.

5.    Aproximativ 2.500 de români își desfășoară activitatea în Bruxelles-ul european. Există o masă critică de funcţionari europeni români care sunt prea puţin informaţi în legătură cu priorităţile României. Este imperativ, ca anual, într-un cadru informal, preferabil la București, să aibă loc întâlnirea membrilor Guvernului României cu funcţionarii români de nivel înalt din instituţiile europene (de la Şef de Unitate în sus). Astfel va putea exista un schimb direct de opinii despre priorităţile și poziţiile celor două sisteme.

6.    România este responsabilă de folosirea potenţialului pe care aderarea la UE îl oferă. Este importantă articularea perfectă a românilor implicaţi direct în “fibra europeană”, fie că ei își desfășoară activitatea la Bruxelles, București sau Cluj, într-un sistem public sau privat, reprezentând România sau Uniunea Europeană. Există deja și o structură pentru a relaţiona aceste paliere, GrupRomânia, care însă trebuie să devină o platformă sustenabilă pentru calibrarea fină a României la UE.

Cred din toată inima că România instituţională va ajunge la maturitatea de a înţelege că în jocul european voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o putenică componentă tehnică.

Dan LUCA / Bruxelles






Niciun comentariu: