sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Conexiunea Sibiu-Luxemburg în relaţionarea României la UE


Recent, Preşedintele ales al Romaniei, Klaus Iohannis, a efectuat prima sa vizitã externã. Asa cum era normal, aceasta s-a derulat la Bruxelles, a doua capitalã a României. Plinã de simboluri a fost întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, fostul premier luxemburghez precizând că se cunoaşte de mulţi ani cu noul Preşedintele român, în contextul în care, acesta, ca primar al Sibiului, a avut relaţii strânse cu Luxemburgul.  

”Legăturile primarului Sibiului cu Luxemburgul au fost atât de strânse încât Klaus Iohannis a participat în aprilie 2005 la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană invitat fiind nu de ţara al cărei preşedinte a ajuns între timp, ci de către mica ţară ce, la momentul respectiv deţinea preşedinţia UE”, scrie HotNews, episod relatat şi de Iohannis în cartea sa autobiografică, “Pas cu Pas”.

Preşedintele României sublinia că “am participat la acea ceremonie, cu o simbolistică importantă - şi nu doar pentru România - nu a fost deloc o întâmplare, ci dovada faptului că tratativele duse pentru a face din Sibiu prima Capitală Culturală Europeană a României au cântărit simtitor în procesul de integrare europeană a ţării". Interesant, Sibiul a devenit Capitală Culturală în 2007, împreună cu Luxemburg, o relaţie care a contat enorm, dar şi una istorică, dacă ne referim la originea saşilor din zona Sibiului. Primii sasi au venit din zona Luxemburgului. "Putem sa presupunem ca au fost oameni care au venit din partea de limba germana, probabil flamanzi, care au colonizat Transilvania in secolele XII - XIII. Au urmat mai multe valuri de colonisti, chemati la vremea respectiva de regele Ungariei, care a vrut sa consolideze Ardealul si granita de est", rezuma Iohannis în cartea sa originea etnicilor saşi. 

Iată că titlul de Capitală Culturalã Europeană, deţinut de un oraş al României, contează în relaţiile politice, chiar şi la 8 ani de la acest eveniment!

Dan LUCA / Bruxelles

 

Niciun comentariu: