miercuri, 6 septembrie 2017

Aur. Aur albastru… la 10 ani de exploatare digitalã

De ce lucrez în Bruxelles-ul european? Orașelul albastru a devenit treptat polul politic cu cea mai largã comunitate multiculturalã. Nu e doar Parlamentul European sau faimoasa Comisie Europeanã, sunt prezente aici și cele mai puternice ambasade. Orice dezvoltare economicã a Uniunii Europene trece prin sita legislativã a Bruxelles-ului, iar mii de structuri asociative ale industriei sunt în capitala Europei. Nu este mișcare sindicalã sã nu fie cordoonatã de sediul de la Bruxelles. Fiecare regiune sau oraș care se respectã, are oamenii sãi la centru.

Exploratori… asta suntem la Bruxelles. În fiecare zi explorãm necunoscutul pentru a crea o viaţã mai bunã pentru cei aproximativ jumatate de miliard de cetãţeni ai Uniunii, dar și pentru alte câteva miliarde prin acţiuni indirecte (vezi politica de vecinãtate, de dezvoltare și cooperare sau chiar relaţiile internaţionale cuprinse acum în matricea Serviciului European de Acţiune Externă – care cu siguranţã se va transforma dupã Brexit într-un adevarat Minister de Externe european).

Cãutãm în fiecare zi aurul albastru, și credeţi-mã investiţia fãcutã e imensã… Acţionarii (cetãţenii europeni) ne pãsuiesc, dar vor rezultate. Nu este un cec în alb, iar la ceas de crizã rabdarea celor care au investit în UE e pusã la încercare.

Munca celor de la Bruxelles e greu de cuantificat, permutãrile dintre sãlile de conferinţe și "teritoriul european" sunt presãrate de fiecare datã de o întrebare fundamentalã: aceastã "analizã de laborator", de multe ori sectorialã și marginalã, ne va ajuta sã descoperim mai ușor filonul european?

Am descoperit Europa fãrã sã îmi dau seama… la început, un joc de tineri la Cluj, în cadrul unei asociaţii studenţești, apoi descoperirea culturii europene prin participãri la conferinţe și universitãţi de varã… Acum vreo 20 de ani eram la Bruxelles un învãţãcel, dar pofta vine mâncând. Am descoperit treptat și eu mici filoane albastre. Cât de utile au fost Uniunii, e greu de evaluat. Cã sunt studenţii Erasmus pe care i-am ajutat în a avea mai bune condiţii în deplasãrile lor prin campania AEGEE din anii ’90, cã sunt beneficiarii proiectului PHARE din anul 2000 din echipa cãruia am fãcut parte, cã sunt cei aproximativ 10.000 de persoane pe care i-am întalnit ca director al EURACTIV în Bruxelles, Londra, Paris, Berlin, Madrid, Roma, Varșovia în care am discutat proiectele europene, cã sunt cele 4 cãrţi publicate, cã sunt vreo câteva sute de studenţi din 12 universitãţi pe care am încercat sã-i cãlãuzesc în cariera lor, cã e încercarea de a deschide real partidele politice românesti în a intelege cu adevarat afacerile europene sau Diaspora prin candidatura mea din 2009 pentru un mandat de deputat european, cã e clubul românilor din Bruxelles-ul european fondat în 2003, cã e…

Astãzi însã vreau sã vã mândresc cu blogul meu, lansat acum exact 10 ani. A fost o încercare care a prins. Vreo 2.500 de articole, citite pânã acum de aproximativ 125.000 persoane…

Istoria merge mai departe, mai ales ca urmãtorii 10 ani sunt plini de neprevãzut. Voi încerca sã folosesc blogul precum un "aparat de foraj" pentru a continua explorarea europeanã…

Dan LUCA / Bruxelles


Niciun comentariu: