marți, 6 februarie 2018

De la "lista transnaţionalã" la "comisarul european transnaţional"?

Foarte interesantã dezbaterea pe care am moderat-o astãzi în incinta Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, despre legãtura dintre politica de coeziune și dezvoltarea teritorialã.

Președintele Karl Hein Lambertz, prezent în salã, e convins cã politica de coeziune trebuie sã fie la baza bugetului european și dupã 2020, aratându-se foarte motivat de a deveni o voce și mai puternicã în mecanismul instituţional european.

Cu prilejul discuţiilor, am prezentat o idee nouã, referitor la dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene. Se discutã enorm despre reclãzirea Uniunii Europene, pentru a rãspunde mai bine nevoilor cetãţenilor, dar și pentru a coordona mai bine continentul. Brexitul are un impact în instituţiile europene, numãrul eurodeputaţilor fiind deja pe agenda decidenţilor europeni. Se discutã despre lista transnaţionalã de deputaţi europeni, cu un orizont practic 2024.

Nu se discutã însã despre ce se va întampla cu locul comisarului european lãsat liber de Marea Britanie. Practic o reducere directã de la 28 la 27, ca "deja avem destui comisari europeni". Poate nu e rãu sã fim curajoși. Mã gândesc în special la o instituţie europeanã care își cautã identitatea, Comitetul Regiunilor. Președintele Comitetului Regiunilor, ales de douã ori democratic (la alegerile regionale unde a câștigat alegerile, dar și de colegii din Comitetul Regiunilor) sã devinã al 28-lea comisar european ("comisarul transnaţional").

Iar dacã vrem sã rãmânem la doar 27 de comisari, de ce nu o comasare a poziţiei de comisar european pentru politica regionalã cu cea a președintelui Comitetului Regiunilor? Avem un exemplu recent, pozitiv ca rezultat, în domeniul politicii externe a UE. Continuãm reforma europeanã?

Dan LUCA / Bruxelles


Niciun comentariu: